Președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, s-a întâlnit, marți, cu tinerii români, la Facultatea de Drept a Universității București, în cadrul unei sesiuni de întrebări și răspunsuri. Elevi, studenți și masteranzi din toată țara au avut ocazia de a intra în dialog direct cu liderul european, pentru a afla răspunsuri la subiectele de actualitate din sfera geopolitică, precum și la alte probleme de interes pentru aceștia.
Aderarea României în Spațiul Schengen, războiul din Ucraina și punerea femeilor în funcții de conducere în Parlamentul României au fost doar câteva dintre subiectele abordate în cadrul evenimentului intitulat „Împreună suntem Europa”. Printre invitații prezenți la reuniune s-au numărat europarlamentarul Dacian Cioloș, fost premier, precum și alți membri ai Parlamentului European.
Președintele Parlamentului European a răspuns tuturor întrebărilor venite din Aula Magna a Facultății de Drept, plină de tineri studenți, masteranzi și elevi de la licee din țară. Relaxată și deschisă în abordarea subiectelor, Roberta Metsola a povestit despre propriul său parcurs, de la o tânără studentă la Drept, care a beneficiat de o bursă Erasmus în Franța, până la prima femeie care ocupă funcția de președinte al Parlamentului European.
„Aș vrea să încep cu o notă o optimistă. Pentru mine este o vizită simbolică faptul că mă aflu aici, în România, ieri și astăzi. Mi-aș fi dorit să vin aici la o săptămână după luarea unei decizii pozitive pentru România. N-aș spune că ar fi trebuit să i se permită să intre în spațiul Schengen, ci ar trebui să primească ceea ce merită, lucru care oricum s-ar produce prea târziu.
România îndeplinește de mulți ani cerințele și face tot ceea ce fac toți ceilalți cetățeni ai Uniunii Europene. Eu, în această zi și jumătate de când sunt aici, am simțit frustrare și dezamăgire, dar aș vrea să transform aceste sentimente în optimism și speranță, care stau la baza minunatei solidarității manifestate de voi încă din data de 23 februarie (cu o zi înainte de invazia trupelor ruse în Ucraina – n.r.).
Nimeni nu v-a spus ce să faceți, pur și simplu ați mers la vamă și ați întâmpinat miile de refugiați care fugeau de un război despre care nimeni nu și-ar fi închipuit că se poate petrece în Europa, în 2022. Ne-am dat seama că democrația, statul de drept, teritorialitatea, justiția, egalitatea sunt luate de bune în perioada aceasta. Nimeni nu și-ar fi închipuit că acestea pot să fie încălcate atât de ușor.
Noi, ca europeni, ne-am bazat prea mult pe un vecin pe care, de fapt, nu ne putem baza și care ne șantajează. Când am fost întrebată ce îmi doresc în 2023, am spus că vreau și că voi lupta – și colegii mei de la Parlament pot să confirme acest lucru – ca România să se alăture zonei Schengen în 2023.
Nu vreau să mă gândesc ce s-ar întâmpla dacă acest lucru nu se va înfăptui – nici nu vreau să mă gândesc la acest lucru. Vom avea alegeri pentru Parlamentul European în 2024, unde, voi, în calitate de cetățeni, va trebui să veniți și să votați reprezentanții în Parlamentul European. Atunci veți ști că noi am făcut tot ceea ce ne-a stat în putere ca să ne asigurăm că România devine membră în spațiul Schengen. Cred că a venit momentul ca solidaritatea pe care ați manifestat-o să vi se întoarcă, să fie manifestată și ea față de dumneavoastră”, le-a spus Roberta Metsola tinerilor din Aula Magna.
Președintele Parlamentului European a vorbit și toate acțiunile care au fost necesare pentru a aduce egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, inclusiv dreptul la plată egală pentru muncă egală, la nivel de recunoaștere în orice stat.
„Am discutat zece ani pentru a putea avea o directivă a egalității între bărbați și femei în cadrul Consiliilor și pentru a estompa diferența de plată. A durat ani pentru a discuta despre echilibru între viață personală și muncă. Eu vreau să mă asigur că orice propunere pe care o votăm, odată votată, să ia în calcul la fiecare generație. Vreau să fie mai ușor ca tinerii de peste tot, din Uniunea Europeană, să călătorească mai liber, tinerii din Uniunea Europeană să aibă aceeași egalitate privind accesul la tot, la toate serviciile, la toate drepturile care sunt recunoscute transnațional.
Vreau ca tinerii să spună: «asta mă ajută și pe mine». S-a făcut bine până acum? Nu. Suntem la finalul Anului European al Tineretului. Anul viitor este dedicat competențelor, deci ține de noi să ne asigurăm că fiecare propunere care vine ia în calcul setul vostru de competențe sau lipsa de competențe, ca noi într-adevăr să putem să discutăm despre ceea ce am vorbit la Bruxelles și la Strasbourg”, a spus președintele Parlamentului European.
Roberta Metsola i-a îndemnat pe tineri să le ceară socoteală europarlamentarilor când văd că nu sunt bine reprezentanți și să le spună ce schimbări ar vrea în educație, sănătate, cultură și în orice alt domeniu.
De aceea sunt eu azi aici. De aceea contează să vorbiți cu politicienii, contează să vorbiți cu reprezentanții voștri și să-i trageți la răspundere, în final, pentru că ei sunt cei care vor veni să vă ceară să-i votați în 2024. Mai avem un an să demonstrăm”, a mai spus Roberta Metsola.
Președintele Parlamentului European a mărturisit că fiul ei ca vota pentru prima dată la alegerile din 2024, când speră că va primi votul lui, dar știe și că pentru asta trebuie să convingă prin ce face.
”Fiul meu va vota prima dată în 2024. Eu sper să mă voteze pe mine, dar trebuie să-l conving – și trebuie să îl conving, asigurându-mă că deciziile pe care le-am luat eu îl pun pe el în centrul acelor decizii.
Așadar, dacă se rezumă la programe culturale, dacă se rezumă la educație – și îl cunosc pe ministrul Educației, un alt exemplu de o tânără doamnă care a lucrat în politică pentru tineret și acum, iată, trage sforile din perspectiva învățământului. M-am uitat și mă uit la aceste modele demne de urmat, care cred că ar trebui să aibă răspunderea să vă dea mai departe ștafeta vouă, pentru că vă este mai ușor.
Avem nevoie de mult mai multe femei în politică în România. Vreau să văd mai multe femei în Parlamentul României. Vreau să văd mai multe femei în funcții de conducere. Nu cred că aveți suficiente, trebuie să faceți mai mult în acest sens”, a afirmat președintele Parlamentului European.
Roberta Metsola le-a spus tinerilor că fiecare stat s-a alăturat Uniunii Europene pentru a se asigura că valorile UE sunt respectate și ele asigură respect pentru demnitatea umană, libertate, democrație, egalitate, stat de drept și respectarea drepturilor omului.
„Cred că una dintre lecțiile pe care le-am învățat eu cel mai bine este că o țară trece prin foarte multe obstacole, probleme, provocări, ca să se alăture Uniunii Europene. La fel a făcut și România, în 2007, pentru a demonstra că totul este în regulă. Eu mă bucur că am trecut prin acea experiență în țara mea, efectul de transformare pe care l-a avut apartenența la Uniunea Europeană. Dar liderii politici din țara mea, de la acel moment, au spus că ne-am alăturat Uniunii Europene ca să ne asigurăm că acele valori sunt luate de bune.
Astăzi, nu mai putem să mai spunem asta. Astăzi, fiecare dintre ele este pusă sub semnul întrebării – și nu doar în afara Uniunii Europene, ci și în interiorul ei.
Deci, care este răspunsul nostru? Răspunsul nostru este să ne asigurăm că banii și fondurile sunt cheltuite corect, că dacă adoptăm pachete financiare fără precedent, înseamnă că generațiile următoare vor trebui să le plătească, să le ramburseze, dar vor fi făcute pentru o cauză bună, nu vor fi cheltuite nepotrivit. Eu aș spune că, pentru mine, dreptatea și demnitatea sunt parte integrantă a tot ce facem, pentru că fix pentru asta se luptă ucrainienii.
Dacă ne uităm la ce se întâmplă la câteva sute de kilometri de aici, într-o țară învecinată României, cea mai lungă graniță, cred că pune sub semnul întrebării, astăzi, tot ce am luat de bun. Dreptatea, justiția, demnitatea sunt nucleul acestora și ar trebui să luptăm pentru ele în fiecare zi, ca să nu trebuiască să mai trecem vreodată printr-un război, ca voi să nu mai treceți printr-un război în următoarele decenii”, a afirmat Roberta Metsola.
Președintele Parlamentului European le-a transmis tinerilor români că temelia Uniunii Europene este încrederea, care se câștigă și se menține însă prin fapte.
„Dacă nu îți îndeplinești promisiunile, temerea mea este că cei care au încredere în tine își vor pierde încrederea, te vor părăsi. De aceea, nu trebuie să-i abandonăm pe oamenii care au încredere în noi. Eu particip la tot felul de summit-uri mari, mă întâlnesc cu lideri de peste tot și mă întreb la sfârșitul fiecărui summit: oare am dat semnalele corecte sau ne aflăm aici doar să ne facem poze? Reacția noastră, responsabilitatea noastră este să oferim lucruri concrete și, adesea, nu facem acest lucru. Asta datorăm prietenilor noștri.
Niciodată nu trebuie să vă lăsați pradă descurajării – și n-ar trebui să dau din pixul acesta, ca și cum aș fi o profesoară sau mama. Ideea este că nu trebuie să renunțați la visurile voastre și la lucrurile în care credeți. Valorile, principiile care îți sunt dragi, trebuie să le porți cu tine toată viața, indiferent ce ești, politician sau activist într-o altă zonă, pentru o cauză în care crezi, sau dacă vrei să-ți încurajezi membrii familiei, prietenii să voteze, sau dacă vrei să îți manifești drepturile atunci când ești dat la o parte.
Eu am trecut prin momente foarte grele când mi s-a spus aștept, să nu fac un lucru sau altul, sau să las pe altcineva să facă un lucru sau altul – asta nu este ceva ce ar trebui să facem noi sau să faci tu. Mi s-au spus lucrurile astea, dar eu așa am fost crescută de părinții mei – dacă eu cred în ceva, trebuie să fac acel lucru.
Dacă cineva încearcă să vă descurajeze, nu renunțați. Nu renunțați niciodată la ceea ce credeți”, le-a transmis tinerilor români președintele Parlamentului European.
După ce și-a încheiat discursul, Roberta Metsola a coborât de pe scenă și a făcut zeci de fotografii și selfie-uri cu tinerii care au asistat la evenimentul de la Facultatea de Drept.
În 2013, Roberta Metsola a fost aleasă pentru prima dată membru al Parlamentului European, devenind prim-vicepreședinte în noiembrie 2020. Roberta Metsola a fost aleasă președinte al Parlamentului European pe 18 ianuarie 2022, după moartea președintelui în exercițiu David Sassoli, devenind cel mai tânăr președinte al instituției și prima femeie care ocupă această funcție.